Modele de instruire: Modelul psihocentric si modelul empiriocentric

Modele de instruire alese au fost cel psihocentric si cel empiriocentric.

Un prim argument in favoarea acestei alegeri a fost faptul ca, daca in modelul psihocentric se pune accentul pe individualitatea elevului, in completarea acesteia pot veni activitati de grup incluse in cunoasterea empirica, trasatura a modelului empiriocentric, pentru a compensa o individualizare prea puternica si a ajuta la dezvoltarea unor capacitati de relationare si de lucru in echipa, acestea constituind si ele la randul lor competente importante.                 

In al doilea rand, faptul ca procesul este nucleul modelului empiriocentric, acesta ne ofera posibilitatea unor abordari multiple care sa permita elevilor sa experimenteze cunoasterea, astfel incat acest proces sa fie cat mai efficient pentru ei. Mai mult, posibilitatea de a-l modela pe particularitatile elevului (aspiratii, motivatii, interese), ofera un plus de valoare activitatii scolare, aceasta contribuind direct la formarea ca persoana a elevului, a capacitatilor si a compententelor acestuia.

      In ultimul rand, individualitatea elevului si accentul puternic pe dezvoltarea unei gandiri proprii, empirice, duce la crearea unei baze de cunostinte individuale, in functie de nevoile acestuia, in felul acesta dezvoltandu-si propriile resurse de a functiona si de a gandi.

Limite:

-          In ceea ce priveste profesorul, alegerea acestor doua modele pentru procesul de instruire pot fi destul de costisitoare din punct de vedere energetic avand in vedere ca are loc un consum mare de energie intelectuala ceea ce poate fi amplificat si de o reducere a rolului profesorului (datorat modelului psihocentric).  Profesorul trebuie sa se implice activ in procesul de cunoastere si dezvoltare a elevului dar in acelasi timp acesta trebuie sa se comporte ca un manager al clasei, rolul sau fiind destul de minimalizat si redus.

-           Este posibil ca putinele activitati de grup sa nu compenseze destul individualismul puternic care se dezvolta in urma activitatilor 

Paradigma interpretativ-simbolica - Motivatia alegerii

Primii paşi în a alege paradigma interpretativ-simbolică a fost să ne punem în locul elevului şi să ne întrebăm “Mie mi-ar place să se predea aşa?” şi răspunsul a fost da. De acolo, argumentele au curs lin şi urmează să le prezentăm pe cele mai pertinente dintre ele.

În primul rând, această paradigmă vizează şi permite, mai mult sau mai puţin, practicarea unor metode centrate pe educaţia nonformală, spre deosebire de educaţia formală care este cea mai larg răspândită la momentul actual. Educaţia nonformală este cea axată pe competenţe, este flexibilă, este modelată dupa elev şi nevoile lui, ea este atractivă şi mereu în schimbare, niciodată rigidă, omogenă sau statică, cum este, în mare parte, cea formală.

În al doilea rând, păstrând aceeaşi paralelă, am considerat că în educaţie există un accent mult prea puternic pus pe cantitate şi nu calitate, pe procesul de a memora, şi de a înmagazina cunoştinţe şi cantităţi industriale de informaţie, şi deloc pe ceea ce înseamnă competenţe şi abilităţi practice, pe ce poate să facă elevul acela cu informaţiile respective.

În al treilea rând, privind la o scală ceva mai largă, din punct de vedere al societăţii actuale, totul este în schimbare:  din ce în ce mai multe firme, multinaţionale şi companii îşi dau seama că au nevoie de altceva. Au nevoie de oameni cu idei, de oameni care să gândească, care să ţină pasul cu acest ritm alert în care ne aflăm. Nu mai e nevoie de mase de oameni care ies pe bandă rulantă, e nevoie de oameni cu nişte competenţe, cu idei, oameni flexibili care se pot adapta unor situaţii noi şi neprevăzute.

În concluzie, am considerat că privind educaţia prin această paradigmă, ne putem asigura de o mai mare flexibilitate, atât la nivelul studenţilor şi elevilor cât şi la nivelul profesorilor din punct de vedere al libertăţii în modul de abordare a predării.