Primii paşi în a alege paradigma interpretativ-simbolică a fost să ne punem în locul elevului şi să ne întrebăm “Mie mi-ar place să se predea aşa?” şi răspunsul a fost da. De acolo, argumentele au curs lin şi urmează să le prezentăm pe cele mai pertinente dintre ele.
În primul rând, această paradigmă vizează şi permite, mai mult sau mai puţin, practicarea unor metode centrate pe educaţia nonformală, spre deosebire de educaţia formală care este cea mai larg răspândită la momentul actual. Educaţia nonformală este cea axată pe competenţe, este flexibilă, este modelată dupa elev şi nevoile lui, ea este atractivă şi mereu în schimbare, niciodată rigidă, omogenă sau statică, cum este, în mare parte, cea formală.
În al doilea rând, păstrând aceeaşi paralelă, am considerat că în educaţie există un accent mult prea puternic pus pe cantitate şi nu calitate, pe procesul de a memora, şi de a înmagazina cunoştinţe şi cantităţi industriale de informaţie, şi deloc pe ceea ce înseamnă competenţe şi abilităţi practice, pe ce poate să facă elevul acela cu informaţiile respective.
În al treilea rând, privind la o scală ceva mai largă, din punct de vedere al societăţii actuale, totul este în schimbare: din ce în ce mai multe firme, multinaţionale şi companii îşi dau seama că au nevoie de altceva. Au nevoie de oameni cu idei, de oameni care să gândească, care să ţină pasul cu acest ritm alert în care ne aflăm. Nu mai e nevoie de mase de oameni care ies pe bandă rulantă, e nevoie de oameni cu nişte competenţe, cu idei, oameni flexibili care se pot adapta unor situaţii noi şi neprevăzute.
În concluzie, am considerat că privind educaţia prin această paradigmă, ne putem asigura de o mai mare flexibilitate, atât la nivelul studenţilor şi elevilor cât şi la nivelul profesorilor din punct de vedere al libertăţii în modul de abordare a predării.
